Inimă oarbă!

Era o dată un băiat
Ce-a cunoscut o fată
El era orb, și o iubea
Dar nu-o văzuse niciodată

Iubirea lor curată
Pentru nimic n-ar fi schimbat
Că însăsi Dumnezeu din ceruri
I-a binecuvântat

Tecură anii peste ei
Si hotărât s-au cununat
Si Dumnezeu în mila Lui
Doi copilasi frumoși le-a dat

Pe când ea studia Scriptura
Citi-ntr-o zi în Sfânta Carte
Iubește-ți aproapele tău
Nu cu vorbe, ci cu fapte

Și într-o zi ea bucuroasă
Veni degrabă să-i vestească
Că a găsit un doctor bun
Ce vrea ca să-l tămaduiască

În bucuria lor cea mare
Văzând că-i timpul minunat
Se prezentase la spital
Unde fusese operat

İar când deschise ochii, el țipă
Trăgândusi mâna lui, din a ei mână
-Cum îndrăzniti în prima zi
În ochii mei, să puneti o bătrâna?

Ea-ntoarse capul ca să plângă
De vorba aceia, de misel
Dar si-aminti că nu mai poate
Că ochii ei, erau la el

Căci neagra ceată de pe ochii
Îi coborâse-n valuri în inimă
Văzu atuncea lângă pat
Pe-a lui soție ca pe o străina